Antichrist

In drum am intalnit oglinda si mi-am privit din nou chipul inert.Stiam ca am o fata, mereu am stiut asta, dar atunci cand sunt singura si tac pot sa uit de corp si sa fiu un fel de ceva, un altceva, care nu exista aici si acum, un ceva lipsit de forma, de limite.
Si incerc sa inteleg cum e mai bine...caci atunci cand ma tulbur pe mine si ma caut dincolo de aparitie, incep sa uit de restul lucrurilor ce ma inconjoara si ma prefac in zeitate si cred ca tot pamantul nu-i decat un "parc tematic" menit sa ma fascineze pe mine, acel EU fara de EI.In schimb atunci cand EI devin EU-ul ma prefac din nou intr-un soi de electron si pentru a-i iubi pe ei stiu ca si ei trebuie sa ma iubeasca pe mine.Dar nu observandu-ma ci simtindu-ma in afara simturilor.
Si nu vreau sa valsez intr-un joc semierotic atunci cand intunericul preface trupul in intuneric, caci eu STIU ca trupul ramane si ca dansul isi va pierde sensul atunci cand voi simti trupescul cu degetele.Si stiu ca lumina ma va face sa privesc priviri si sa redevin constienta de limitele trupului meu si o sa incep sa urlu pe interior, si urletul se va rasfrange-n mine si ecoul imi va rasuna in tample la nesfarsit.Caci toate ecourile ma urmaresc, reamintindu-mi si-n cele mai ferice clipe ca efemerul ramane efemer si ca trecutul mi-e trecut asa cum prezentul e aici si acum.
Prefer sa cred ca nu-i decat un vis, o proiectie a proiectiei, un fractal cuprins in iris, si ca dincolo de el sunt eu din nou, mai mica si mai mica si mai mica si mai mica.
sa fiu eu curcubeu?si sa-mi lipseasca chiar atat de mult intunericul de dinainte de lumina?