o plimbare nocturna in stare de veghe,sau intre realitate si visare,in care am iubit natura si oamenii.
apoi am ajuns acasa si am inceput sa plang.a fost o trecere mult prea brusca de la starea mea initiala,la cuvintele lui Sabato in "inainte de tacere".l-am adorat si urat in acelasi timp pt ca imi spunea "buna dimineata si bine ai venit inapoi".
acum ma intreb doar ce anume prefer.echilibrul lui in a carui balanta sta resemnarea si o tristete nemarginita sau euforia absurda si nescontata care se sfarseste o data cu rasaritul?
amandoua. in echilibru. ca intensitate.
RăspundețiȘtergeredar secvential. alternativ.
dar cel mai frumos ar fi o euforie. neabsurda si constienta de motivele tristetii nemarginite.