Nu doar lantul, funia, snurul se innoada.Cateodata mi se innoada gandurile, dar cel mai adesea se face nod intre cuvinte.
Candva, imi gaseam linistea in versuri.Dar cand versurile deveneau poezie trebuia sa fug, caci daca nu o faceam deveneam prizoniera propriei creatii. Cand cuvintele prindeau viata, se transformau in templu. Daca ma opream, inainte de vreme, imi lasam lacasul neacoperit, iar daca terminam riscam sa devin altar.
Cand a trebuit sa scriu in ideea de a construi, mi-am dat seama ca nu vreau sa devin arhitect si mi-am intors spatele inspre ele, fara sa stiu ca o buna parte imi ramasesera innodate in gatlej.De atunci ma chinui sa le dezleg si sa le insir ca pe margele, dar fac ce fac si firul se rupe-n doua,trei si enspe mii de bucati si cuvintele imi aluneca la loc pe gat, incurcandu-mi corzile vocale.Catodata vocea mi-e racnet, alteori doar murmur.
Asa cum e curcubeul punte intre terestru si celest asa-s si cuvintele punti imaginare intre oameni....nu poti pasi, nu te poti catara, nu poti nici macar sa te tarai pe ele pentru a ajunge la celalalt...
Oricum puntile mele se clatina, lipsesc scanduri si atunci cand ploua-n templu sunt si alunecoase.Oricum puntile mele sunt inguste si subrede si nu multi ar risca sa le treaca.
Lasati-ma deci sa va vorbesc in imagini.Lasati-ma deci sa creez punti virtuale, unde, in lipsa sunetului pot stapani cuvantul.Caci daca am ceva de povestit o voi face.Iar daca am ceva de trait, o sa traiesc acel ceva si il voi povesti la urma, cand culorile curcubeului vor pali si gandurile se vor insirui singure, nascand cuvinte ordonate ca niste margele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu