Cert e ca acum tot ce ne dorim este sa detinem controlul absolut,sa eliminam imprevizibilul si sa transformam haosul in armonie.Problema e ca noi facem greseala de a ne limita capacitatea de intelegere la nivelul senzorialului si a dovezilor materiale.Ne-am anulat prezentul fiind prinsi mereu in trecutul istoric si incercand sa ne influentam viitorul alergand dupa himere.Privitul inapoi ne-a dat iluzia perfectionarii prin simpla evitare a greselilor facute de stramosi fara sa ne dam seama ca in esenta suntem aceasi. Dar cum putem noi crea o lume perfecta atata timp cat constiinta in sine este departe de aceasta perfectiune?si de ce ne-am dori totusi o lume perfecta?Ce este de fapt binele si ce este raul?Acum pare sa fie doar o modalitate de control asupra societatilor in continua dezvoltare,raul fiind revelat prin interdictie.dar cum s-au manifestat oare la inceputuri?si de ce primul pacat este cel savarsit de Adam si Eva?Nu ar fi normal ca pacatul originar sa fie de fapt introducerea bug-ului in sistem?nu a fost oare prima forma de manifestare a raului tocmai actul ingradirii unei libertati? In fond si la urma urmei cum de a fost posibil acel bug in idilicul Eden?dupa interpretarea crestina femeia a fost cea care l-a facut pe barbat sa pacatuiasca.din asta rezulta ca femeia s-a nascut predispusa spre rau.dar intr-o lume perfecta in care totul a fost permis pana la un punct mi se pare greu de crezut ca tentatia a fost aceea de a face ceva interzis constienti fiind de ideea de rau si bine,de diferenta dintre cele doua ,ci a fost mai degraba dorinta de a cunoaste si intelege acel ceva la care nu aveau acces.Paradoxul consta in faptul ca tocmai prima porunca,prima interdictie a introdus haosul intr-o lume dominata in totalitate de armonie.Prin starnirea curiozitatii le-a fost totusi oferita cunoasterea,pentru ca prin savarsirea pacatului originar au invatat ce inseamna suferinta.Oare a facut-o pentru a-i transforma in observatori ce puteau sa confirme existenta si maretia Universului in ideea ca o opera de arta este lipsita de valoare daca nu este impartasita?A facut-o ca sa-i testeze?Atunci D-zeu nu ar fi decat un artist frustrat ce a preferat sa-si tortureze privitorii doar din dorinta de apreciere sau un observator sadic care din amuzament s-a hotarat sa transforme viata intr-o cursa contracronometru in care este aproape imposibil sa-ti regasesti echilibrul..Sau poate ca tocmai aceasta perfectiune lipsita de imprevizibil l-a facut in ultima instanta sa introduca haosul,tentandu-l el insusi pe om sa muste.In schimb l-a avertizat ca va fi izgonit din Paradis,singurul Paradis cunoscut de el,un loc a carui frumusete nici nu era capabil sa o perceapa.I-a oferit alternativa si prin alternativa a fost posibila starnirea acestei curiozitati ce pare a fi o trasatura de baza a omului in genere.Astfel ca prin religie misiunea nostra a devenit aceea de a reintroduce ordinea in dezordine,de a ne crea propriul Eden folosindu-ne insa in continuare de ceea ce a adus haosul.De interdictie.(nu e amuzant?)Am impartit lumea in bine si rau,limitati insa de propriul mod de a le concepe.Crescand in culturi diferite,avand aspiratii diferite am devenit conflictuali dorind sa inlaturam raul si sa promovam ideea personala de bine si astfel ca s-a ajuns ca ceea ce intra in contradictie cu credintele noastre sa devina foarte usor un rau incontestabil.
Am facut bine crezand ca D-zeu ne priveste,am evitat savarsirea raului din acelasi motiv.Ce anume este pur si inaltator in asta?A face bine crezand ca o sa ajungi in Rai si a evita raul de teama ca o sa-ti petreci eternitatea in Iad.ce poate fi mai egosit decat aceasta invatatura?la fel si cainta care de fapt nu e decat un as in maneca pacatosului.Si uite cum ,acum cand “pacatosii” sunt mai degraba intemnitati decat trimisi in Iadul biblic,cainta a ajuns sa fie cumparata,libertatea fiind cel mai valoros produs al societatii moderne.
Dar pana la urma intrebarea este:s-a facut ordine in dezordine de-a lungul istoriei prin intermediul poruncilor si a legilor,prin personificarea binelui si raului?
Pentru ca eu observ ca mai degraba ne straduim sa cream o armonie artificiala,doar de dragul aparentelor.Incercand sa ne pacalim D-zeul,statul,vecinii,familia,prietenii nu ajungem de fapt sa ne pacalim pe noi si sa traim cu iluzia controlului?Dar iata cum dozele de incertitudine pe care le primim cu portia atunci cand ne e lumea mai draga ajung sa ne zguduie din temelie.Dornici de perfectiune traim de fapt sub controlul terorii.Ne traim vietile dormind si visand,rememorand,povestind actiunea in sine prezentand doar faptele,dar nu si urmarind consecintele si nu ultimul rand,ci chiar cel mai adesea, facand planuri de viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu